Relevant pentru ei! Primul post exclusiv cu muzica englezeasca!

Cineva (conservator) se plângea acum câteva zile că în Manchester e plin de arabi, asiatici şi mai ştiu eu ce alte naţii de pe alte continente şi că oricine vine în Marea Britanie să vadă englezi o să vadă orice dar nu englezi

Uite, de exemplu aseară a fost meciul Glasgow Rangers-Zenit St. Petersburg şi am avut o sută de mii de scoţieni invadându-ne oraşul, în hoteluri, în corturi în afara oraşului, plus nişte fani Zenit rătăciţi. Toţi erau beţi morţi înainte să înceapă meciul la 7.30 şi mai rău a fost când au pierdut scotienii. Panică, rape and pillage. Nu mai vedeai un arab sau chinez pe stradă (nu discriminez dar probabil i-au speriat localnicii):

Să vedeţi cum e la meciurile Arsenal-Man Utd! Jumătate de oraş strigă ‘Glory, glory man united’ şi restul vin în forţă de la Londra şi toată lumea se împinge pe stradă. Cool!

Deşi însemnarea precedentă, scrisă pe tonul ‘fetele simt când eşti disperat’ a fost un succes nemaipomenit, aşa cum e şi blogul ‘De ce urâm barbatii’, asta de acum nu are nici cea mai vagă legătură cu ei, ci doar cu mine.

Însumând ce am de zis în doar o frază iese o bălărie de tipul ‘cosurile mele de pe faţă’, un subiect despre care nici eu n-aş citi la alţii pe blog şi care sună a un clişeu trist despre care nu se scrie, că, na, e ceva personal. Şi cine ar citi titlul ar zice ‘du-te la doctor’, eu aş râde amar că am fost şi nu m-a ajutat foarte mult. Sau să mă apuc să scriu pe forumuri. Ete da, nu caut simpatie şi nici sugestii nu cred că mai caut, mă îndoiesc că mai există ceva ce n-am încercat.

Ce e dubios este faptul că tot scriu de prin 2003. Acum exact cinci ani aveam 13-14 ani şi contrar legilor care zic că atunci când eşti adolescent îţi ies coşuri pe faţă, n-aveam deloc! Nu pun poze pentru că nu tot timpul e genul de blog ‘la care te uiti’.  Nici nu îmi puneam problemă de fapt. Cândva când am făcut 16-17 ani s-a schimbat situaţia şi au început să îmi apară coşuri. Puţin câte puţin, au apărut şi nu mai scăpam de ele. Dacă emo ar fi fost la modă când aveam eu 16 ani, probabil m-aş fi adaptat curentului şi m-aş fi aruncat de la etaj în disperarea mea că nu îmi trec coşurile de pe faţă şi omg, ce presiune, fac colegii mişto de mine la şcoală. Nu făcea nimeni mişto pentru că şi alţii aveau dar lor le-a trecut până am ajuns într-a 12-a. Evident că ştiu replica ‘nu toţi suntem la fel’ încă de când toţi încercau să ne spună de ce nu ne cresc sânii în mod egal sau de ce unele fete au sâni şi altele n-au deloc. Nu râdeţi! Aşa că am aşteptat. Şi nimic!

Sunt în anul doi de facultate aproape şi peste câteva săptămâni fac 19 ani (era să scriu 17) şi în loc să se îmbunătăţească lucrurile, devin din ce în ce mai rău. Nicio şansă să se îmbunătăţească.

Ce-am făcut în toţi aceşti ani?

• La un moment dat îmi ieşise o chestie în frunte, lumea zicea că e coş, eu ştiam că nu e că nu părea a fi coş şi până la urmă a fost operat prin chirurgie plastică. Evenimentul numărul unu.

• Am încercat cu răbdare chestii gen Clearasil, Clean and Clear, Ivatherm, Clarins, Biotherm, produse Vichy, Uriage, Murad, Korres etc. It goes without saying că nu e din cauză că nu mă spăl sau că îmi pun mâinile pe faţă sau că nu îmi daju jos machiajul (pe care nu prea l-am mai folosit), nu?.
• Am fost la dermatolog, am făcut control ginecologic să nu am (cum naiba îi zice în română) polycystic ovary syndrome, am făcut test de sarcină, am primit pastile contraceptive. Nimic. Am vizitat cel puţin trei medici dermatologi, atât din recomandări cât şi din reviste pentru femei din România. A da, dacă vreţi să mergeţi la dna. doctor Leventer, pregătiţi-vă să aşteptaţi vreo două luni în medie. Comentarii nu fac pentru că toţi medicii la care am fost sunt mai mult decât competenţi dar aşa sunt eu, un caz mai special. Ce baftă pe mine! Regimuri alimentare, toate alea. Nu.
• Am primit o reţetă pentru o mască ce conţinea sulf şi alte balari, am avut şi reţete în care mi se spunea să folosesc un săpun cu sulfur (Harrogate Sulphur Soap) şi pot spune că îmi uscă pielea şi evident şi unele coşuri dar nu mi-a rezolvat problema complet. Dacă vă treziţi vreodată în postura asta, intraţi într-un SensiBlu şi luaţi-vă săpunul ăsta. Într-o mare de produse care nu mi-au făcut mare lucru şi deşi sunt genul care nu face reclamă la chestii, cu ăsta am observat o diferenţă pe termen scurt. Eu am noroc cu apropierea geografică de Harrogate printr-o coincidenţă a sorţii şi îl găsesc mai uşor dar tot nu ajută.

Disperare! Dacă aş fi fost mai p***i blondă sau pitzipoanca, superficială, obsedată de propria imagine sau ‘fata lu’ tata’ care să vrea Audi sau BMW de ziua ei, i-aş fi zis lui tata ‘IMI DISTRUGI VIAŢA PENTRU CĂ NU MĂ AJUTI’ (în genul My Super Sweet Sixteen), dar ce pot să mai zic când am trecut deja prin toate tratamentele posibile şi nimic nu mă ajută foarte tare. Am auzit de o mie de ori poveştile cu ‘o să treacă’ sau ‘foloseste tratamentul ăsta şase luni’ şi ‘e o chestie de vârstă’, altele de genul ‘şi mie îmi ies coşuri la vârsta mea’ şi sincer nu mă încălzesc cu nimic, I don’t relate, îmi vorbeşte mie persoană cu faţa perfectă şi un coş o dată la fiecare ciclu. Serios? Nu m-ar deranja aşa, câte unul, din când în când. Dar să te trezeşti dimineaţa şi să îţi bagi picioarele pentru că nici fond de ten nu poţi să îţi pui pe faţă e enervant din când în când. Şi e enervant să spui aceeaşi poveste tuturor de fiecare dată. Oamenii înţeleg dar între noi fie vorba, când nu e problema lor eşti un specimen foarte interesant de observat şi adânc în sufletul lor de oameni înţelegători, se bucură că nu au ei aşa ceva! I don’t mind, probabil şi eu aş face la fel, de fapt fac la fel când ştiu că se suferă şi de alte prostii decât acnee.

Şi acum că am încercat toate lucrurile astea, am fost la doctor şi concluzia de aici a fost că ori dermabrasion (dermoabraziune?) ori aştept câţiva ani să îmi treacă şi dacă nu îmi trece şi rămân cu cicatrici trebuie să recurg la chirurgie. E dureros!

Dacă aţi ajuns aici din intâmplare, concluzia ar fi că după ce treci prin toate kkturile astea, nu te mai frământă foarte tare gandul sa iţi faci chirurgie estetică, implanturi sau injecţii cu Botox pentru riduri. It could and it can be worse. Nici eu nu mai am ce mistouri sa fac pe seama mea, dar acum ca am oferit prilejul tuturor de a spune ca sunt o urata complexata cu cosuri, by all means, din punctul asta de vedere sunt!

• Google helps the web to go social @ BBC
  “Many sites aren’t explicitly social and don’t necessarily want to be social networks, but they still benefit from letting their visitors interact with each other. That used to be hard.”
  (tags: innovation internet social web2.0 socialmedia Google)
• A Century of Olympic Posters @ CR Blog
  (tags: art design history)

I drink till I’m drunk and smoke till I’m senseless?

Mă întreb de ce site-ul “România în Galben” are o ditamai imaginea cu nişte ‘blokes in a pub’ cum zicem noi aici şi totul înconjurat de fum de ţigară. Dubios! Ştiu că în România încă n-a intrat în vigoare legea care interzice fumatul în locuri publice şi că încă se fumează peste tot dar ce facem, vrem să ‘relate’ cu consumatorii noştri ca să atragem mai mulţi sau să-i educăm şi să-i tragem de mâneca zicând ‘bai, nu e bine să fumezi?’

Andreea nu ştie să-şi traisca viaţă! Adică Andreea nu şi-o trage cu tipi super atractivi care îi propun să iasă cu ea în oraş sau să ‘hang out’ pentru că Andreea este cea mai sictirită şi plictisită fiinţă de pe pământ.

Cândva pe la începutul anului vine la mine un tip care aduce oarecum a Chris Evans, ăla din Fantastic Four după care salivează toate tipele pe care le ştiu eu. Da, Chris Evans is hot. Chris Evans!!! Ne oprim aici. Prietenul meu se aşează lângă mine la cursuri, se bagă în discuţie, vorbim, chestii dar pe mine sincer nu mă interesă ca persoană. Aveam aşa, un ‘feeling’ că nu vreau drama de început de an, era destulă, părea genul douchebag.

Între timp se decide să iasă cu o altă tipă din facultate şi când îi vedeam împreună îmi arunca priviri din alea de ‘ea a vrut, vezi, nu ştii ce pierzi’. Mai ne salutăm şi bagă câte un apropo subtil de genul ‘Da’ tu ieşi cu cineva?’ şi eu nu-i ziceam nici da, nici nu, britishness states că nu e treabă lui şi I’d rather not say, revistele de femei zic că trebuie să pari foarte ocupată şi neinteresată total de el ca să-l atragi şi să schimbi subiectul de fiecare dată că să fii misterioasă! Eu am zis la modul foarte sincer ‘mulţi inainte’ şi mi-am văzut de treabă, că oricum era destulă.

Între timp trec vreo câteva luni şi îl tot văd cu nişte amici de-ai lui, doi la număr, unul care pare danez după figură şi iubitor de muzică reggae (totul poate fi fals şi deci o minciună dar aşa arată) şi celălalt un oarecare. După examen ne întâlnim cândva pe stradă pe la ora cinci şi vine clasicul ‘Ce mai faci, n-am mai vorbit de mult timp’-‘Păi, cam aşa e, am fost ocupată. Ce mai face X (n.a prietena)?‘ -‘A, ne-am despărţit acum câteva săptămâni, o să renunţe la facultate din anul doi.’ Eu de colo ce să zic. Naşpa! Ştiu ce vrei de la mine dar hai, zi-o, make my day.

‘In tot timpul asta cât am fost cu ea, mi-aş fi dorit să fiu cu tine.’

ROFL, sigur la mine te gândeai când erai cu aia.

TLDR: Ba, cât de naiv să fii?

(P.S. tipul e grec )

Ce îmi place foarte mult la facebook este faptul că există grupuri dedicate în mod exclusiv celor care şi-au pierdut telefoanele mobile. Evident, presupunând că aveai numărul multor persoane pe care le ai în friends list, te apuci şi faci un grup intitulat generic “Mi-am pierdut telefonul azi-noapte şi am nevoie de numerele voastre.” Pentru că e ceva mai multă vizibilitate probabil şi nu ţii minte exact numele tuturor celor pe care îi aveai în agenda de telefon.

Bineînţeles, creativitatea e punctul nostru forte aşa că au apărut grupuri intitulate “Went out last night and a chav stole my phone in the pub” sau “Went to Vodka Revolution and a twat stole my phone”. Foarte foarte mişto e faptul că pe toţi îi duce foarte mult capul: grupurile sunt publice şi oamenii ar trebui să facă parte din ele doar ca să ştii al cui nr ai pierdut când te-ai îmbătat ca un porc (respectiv vacă) şi nu îţi aduci aminte. Dar nu! Numerele lor de telefon sunt în mare parte scrise pe Wall, care e evident public, să vadă toată lumea!

Şi se mai întreabă de ce primesc telefoane dubioase la ora 4-5 dimineaţa sau numere ascunse de la diverşi care fac caterincă. Morala poveştii fiind că de fiecare data când câte un prieten de-al meu mai face vreun grup din asta cu un nume inspirat o să fac unul ca răspuns: “Went to Vodka Revolution last night and this cow got so drunk she left her phone on the sink in the bathroom.”

• The Last Bite @The New Yorker
  “Our current food predicament resembles a Malthusian scenario—misery and famine—but one largely created by overproduction rather than underproduction. Our ability to produce vastly too many calories for our basic needs has skewed the concept of demand
  (tags: food newyorker)
• 100 Essential Jazz Albums @ The New Yorker
  (tags: music jazz newyorker list)
• Is it just the shoes? What Makes Sex & the City Appealing? @ BBC
  Pretentious women has self-obsessed of course.
  (tags: sexandthecity bbc news shoes shopping manhattan)

Dar aproape gata de data asta. Am terminat şi examenul de Principles of Marketing şi nu îmi mai rămâne decât vineri să rezolv treburile cu OPAC după care aştept. Feedback de la şefi printre altele: “you have a really good raw talent which should be nurtured well” adică probabil sunt prea sinceră sau înjur prea mult (de fapt nu înjur deşi uneori mi-ar oferi o satisfacţie enormă) sau evidentul ‘mai ai de învăţat da’ eşti pe calea cea buna’. De bine sau de rău, mă bucur că există feedback şi nu mă simt de parcă aş merge pe întuneric şi o să calc pe cioburi în curând.

În orice caz, Principles of Marketing a fost o experienţă dubioasă, a avut cele mai multe întrebări (anume 100 versus 50-60 câte aveam de obicei) de până acum dar şi cele mai simple, asta pentru că m-am dus la fiecare curs în parte şi marketingul e unul din subiectele mult dezbătute în familie, probabil de prea mulţi ani de zile.

Între timp plecând de la examen, mulţi din prietenii mei se mută departe de tot (de ex. Chester) şi dacă mă enervez mă mut şi eu din centrul oraşului în Stockport (la 5 minute de tren). Problema ar fi să găsesc ceva întâi!

D. Shrigley

Dubioasa realizare a zilei pentru toţi care simt nevoia să citeze un o părere luată de la televizor sau altcineva: Suntem în anul 2008! Recomand cu mare căldură cartea ‘Convenient Theories for you Monthly’, am auzit că ar fi bună.