Sa ne reactivam

Acum câţiva ani, când aveam blogul pe supermagnet, asta era expresia favorită a unuia din băieţii ce făceau parte din echipa supermagnet. Aveam momente în care îmi venea să nu scriu nimic, doar aşa, că n-aveam chef sau timp. Acum am destul (aş zice eu).

Am reuşit să ajung şi la cutia poştală, lucru ce nu se întâmplă foarte des dat fiind faptul că eu nu sunt niciodată acasă la ora la care se deschide şi până mă întorc e deja închis la ora cinci. În fine, la naiba. Printre altele, a durat aproximativ trei luni să primesc cardul Miles & More de la Lufthansa, o chestie de care probabil că n-aveam neapărată nevoie dar vreo două mii de mile o data la trei-patru luni tot o să se strângă în trei ani de zile. Şi atunci poate-poate o să îmi pot lua un bilet (îmi trebuiau în jur de 30,000 mile pentru un singur bilet). Deşi am făcut cererea în acelaşi timp, KLM nu mi-a trimis încă nimic. Lene sau pur şi simplu proastă organizare nu ştiu, cert este că atunci când am vrut să recuperez mile ‘pierdute’ de la zboruri făcute în ultimele trei luni sau şase, KLM mi-a trimis răspuns în mai puţin de două zile, semn că pe partea de internet o duc bine, pe partea de ‘real thing’ mai puţin.

O citesc pe Julia de ceva timp şi mă gândesc ia te uită, încă cineva care trece prin aproximativ aceleaşi gânduri, doar că undeva mai departe, în Statele Unite. După care mă gândesc la Oana care nu mai serveşte blog dar serveşte Facebook. Oana, mai trăieşti?

“de dimineata toata lumea cu cafelele in mana, indreptandu-se ca nishte zombii dragalasi spre cursuri, eu inclusiv cu take-out coffee extra-large, cafeaua mea de toate zilele. urmeaza servici, intalnire la 6 la scoala pentru proiect, venit acasa terminat un eseu de 10 pagini, dormit sculat, maine iar la scoala. am obosit.

de obicei nu ma plang, stau si indur, nici acum nu chiar ma plang ca inteleg ca n-am ce face, dar acum chiar realizez ca sfaturile din anul intai primite de la colegii mai mari sunt foarte adevarate. dormi cat mai mult, mananca bine, iesi cu colegii cat poti de mult, fa-ti un program pentru teme (and stick to it!), si nu te speria cand in anul doi la sfarsit o sa vrei sa te bagi in pat si sa nu mai iesi doua saptamani. asta ni se intampla noua acum. facem abuz de putinul timpul liber, care nu inseamna mai mult de 2 pe zi, si incercam sa inghesuim cat mai multe activitati in cele 120 de minute pe care, slava domnului, le avem la dispozitie de obicei seara. in rest…scoala, scoala, scoala, eventual “intalnire” cu colegii pentru discutat proiecte, 1 litru de cafea pe zi, si mancare cat apuca fiecare, oricum nu foarte multa. facem teme cu castile in urechi, si nu, nu ascultam muzica, ascultam podcasturi cu stiri din finante. piata e mult prea proasta, trebuie sa stim unde se indreapta carierele noastre pe Wall Street.”

Nu zic că în România nu se suferă dar se suferă într-un stil diferit, probabil cu ceva mai mult miserupism în unele facultăţi, altfel n-ar fi atât de multe pe bloguri. Ce ziceai Cosmin? Că facultatea nu e cool dar ar putea să fie!

Şi dacă tot e să mă plâng, mă dor toate noaptea când mă culc şi colega de apartament ascultă Basshunter şi alte happy hardcore mainstream care mă scot din minţi. Je veux seulement oublier, et puis je fume, pe stilul Pink Martini.

Încă trei examene (unul mâine) şi am scăpat. Pot să încep să-mi caut casă după aia!