Ei na!

Acum că mi-a revenit cheful de scris, mărturisesc că mai citesc câteva bloguri despre arhitectură şi design interior, evident bloguri limitate la aspectul estetic al lucrurilor şi nu chestii de amănunt. Cum ar veni mă uit la poze (căci majoritatea asta sunt) şi citesc şi puţinul text când vine vorba de apartamente sau decoraţiuni interioare. Nu că aş fi eu marea decoratoare sau studentă la arhitectură sau mai ştiu eu ce, nici nu îmi permite locul foarte mult dar dacă tot am timp liber la dispoziţie, o iau ca pe o formă de entertainment, ca şi cum te-ai uita la un catalog IKEA câteva minute pe zi, să zicem aproape în fiecare zi. Dacă e să notăm lucruri pe care internetul le-a schimbat, asta ar fi unul. Înainte trebuia să mă duc în magazine şi prin diverse locuri ca să văd mobilă sau ustensile care să îmi placă, dragă internetule, I love you to bits pentru chestia asta.

Unul din ele se numeşte ‘Apartment Therapy‘ şi e orientat foarte mult pe apartamente din New York, mansarde şi alte prostii. Mai puţin relevant. E oarecum o sursă de inspiraţie ieftină, alternativă la a avea cărţi despre design de interior prin casă. Şi alea îmi plac şi poate vreodată, când o să am locul şi banii să cumpăr toate cărţile fancy o să mi se scoale într-o zi să le iau pe toate. Până la urmă aşa cum zice o formaţie de aici, ‘we’ll live and die in these towns‘, înlocuind ‘towns‘ cu ‘houses‘ sau ‘apartments‘ după caz.

Arătând respectivul blog unei prietene, m-a întâmpinat remarca ‘apartamentul meu n-o să arate niciodată aşa’. Adică sute de apartamente de pe lumea asta arată destul de frumos, evident nu că şi cum ar fi fost scoase dintr-un pictorial Vogue pentru decoraţiuni interioare sau Elle Decoration. Majoritatea suferă că nu vor avea case pe marginea lacurilor, în vârf de munte şi cine ştie pe unde altundeva cum arată în reviste. Bă (voi ăştia care nu sunteţi cocalari), nu mai suferiţi pentru că nu veţi avea niciodată bani de aşa ceva, uitaţi-va puţin la imaginea de ansamblu. Revistele astea sunt ca un fel de gatekeeper pentru tot ce înseamnă scump, plăcut din punct de vedere estetic şi aşa mai departe. Pe ideea asta îşi construiesc brandul până la urmă. Vanity Fair e tot Vanity Fair şi Wired tot Wired. Dacă e să deprimam oamenii, le arătăm graficele cu poziţionarea revistelor în piaţa revistelor pentru femei.

Revenind la idee, ‘apartamentul meu n-o să arate niciodată aşa‘. E într-o zonă care arată aşa şi aşa. O carte mai veche spunea că toată lumea e ambiţioasă şi că nimănui nu-i lipseşte trăsătura. Toţi suntem ambiţioşi să luăm coroniţă, să fim mai destepţi că vecinul, mai frumoase, mai simandicoase etc. şi că niciodată oamenii n-o să spună ‘nu’ la lucruri pe care şi le doresc. E o problemă de ce se întâmplă pe drum bănuiesc. Dacă n-ai timp, timpurile ‘astea în care traim’ au făcut absolut totul o comoditate disponibilă tuturor. Îţi angajezi un decorator interior care îţi face totul. Strângi cureaua, renunţi la o pereche-două de pantofi, un parfum mai scump, o haină şi îţi faci apartament ‘de revista’. Nu vrei să renunţi la ele, nu te plânge că apartamentul tău arată banal. Pune mâna şi fă ceva de unul singur. Dar e mai simplu să zici că ‘n-o să arate niciodată aşa’. Păi vrei sau nu? Ah..da…dar stii….of! Taci în … (sorry dad)